Home »

Braşov: Risc major de producere de avalanşe în masivele Făgăraş şi Bucegi

Braşov: Risc major de producere de avalanşe în masivele Făgăraş şi Bucegi

Braşov: Risc major de producere de avalanşe în masivele Făgăraş şi Bucegi
 

Turiştii sunt atenţionaţi să anuleze orice escaladare a masivului Făgăraş în următoarele două săptămâni, din cauza riscului major de producere de avalanşe, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Compartimentul Salvamont din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Braşov.

Stratul de zăpadă depăşeşte în unele porţiuni de creastă grosimea de 1,5 metri, iar fluctuaţiile de temperaturi din următoarele zile vor mări semnificativ riscul de producere a unor avalanşe, au informat salvamontiştii, adăugând că risc de avalanşe există şi în masivul Bucegi.

''Turiştii sunt rugaţi să anuleze orice escaladare a masivului Făgăraş în următoarele două săptămâni. Vom monitoriza în permanenţă evoluţia acestor fenomene, iar dacă se va impune, vom reveni cu informaţii privind o eventuală prelungire a perioadei de risc. Acelaşi risc de avalanşe se înregistrează şi în masivul Bucegi'', avertizează salvamontiştii braşoveni.

AGERPRES/(AS - autor: Jana Pintili, editor: Nona Jalbă, editor online: Simona Aruştei)

2018-12-21 14:06:45
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!