Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, prin care încălcarea normelor în materia conflictului de interese a fost introdusă în sfera faptelor ce constituie abateri disciplinare.
Pe 15 aprilie, Senatul a reexaminat, în calitate de Cameră decizională, ca urmare a deciziei CCR, această lege iniţiată de parlamentari PSD.
"Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum şase luni", se arată lege.
Curtea Constituţională a României a admis pe 16 octombrie 2018, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Statutul aleşilor locali.
Tot joi şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2013 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011.
AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Home »
Legea prin care încălcarea de către aleşi a normelor conflictului de interese reprezintă abateri disciplinare, promulgată
Legea prin care încălcarea de către aleşi a normelor conflictului de interese reprezintă abateri disciplinare, promulgată
2019-04-25 16:43:23
AGERPRES
Comenteaza la aceasta stire!