Home »

ANI: Primarul comunei Bran, Gheorghe Hermeneanu, în conflict de interese

ANI: Primarul comunei Bran, Gheorghe Hermeneanu, în conflict de interese

 

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența stării de incompatibilitate, precum și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către primarul comunei Bran, județul Brașov, Gheorghe Hermeneanu.

Foto: (c) Ernest ANDONE/AGERPRES ARHIVA

"Acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 iunie 2008, întrucât, simultan cu funcția de primar al comunei Bran, județul Brașov, deține și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, membru al 'Hermeneanu Maria Întreprindere Familială' (începând cu data de 30 martie 2004)", informează un comunicat al ANI remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Hermeneanu nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Funcția de primar (...) este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică", și dispozițiile art. 91, alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție".

"De asemenea, întrucât Gheorghe Hermeneanu a semnat și aprobat, în calitate de primar al comunei Bran, dispoziția prin care fiul său a fost încadrat pe durată determinată, pe postul de consilier la Compartimentul Proiecte Comunitare din cadrul Primăriei Comunei Bran, acesta a încălcat și regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă în perioada 1 octombrie 2010 (data încadrării pe postul de consilier) — 15 august 2011 (data încetării raportului de serviciu)", se mai arată în comunicat.

Astfel, persoana evaluată nu a respectat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Primarii (...) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I".

ANI mai arată că Gheorghe Hermeneanu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin)

2014-05-12 10:52:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!