Consiliul Național al PNL a adoptat vineri criteriile de integritate pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor candida în alegerile de anul viitor, printre care se numără faptul că aceștia nu trebuie să fi fost condamnați definitiv sau urmăriți penal, să nu fi fost traseiști politic și să nu fi plagiat.
Candidații PNL nu trebuie să fi fost membri sau colaboratori ai securității, trebuie să nu fi fost dovediți ofițeri acoperiți și să nu fi deținut funcții retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.
Alte criterii prevăd că aceștia nu trebuie să își fi schimbat apartenența politică astfel încât să fie candidați pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni, să nu fi angajat în funcții, în cadrul instituțiilor publice pe care le-au condus sau le conduc, soțul/ soția, rude sau afini de gradul I, să nu fie parte în afaceri sau contracte cu instituția pentru care candidează sau în instituții din subordinea acesteia, să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin hotărâri definitive în declarația de avere sau de interese.
De asemenea, candidații nu trebuie să se afle sub efectul unei hotărâri definitive de incompatibilitate sau conflict de interese, trebuie să nu fi avut declarații sau atitudini rasiste, șovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărâri definitive, să nu înregistreze datorii la bugetul local mai vechi de un an, în calitate de persoane fizice, să nu fi fost dovediți prin hotărâri judecătorești definitive că au obținut diplome sau alte titluri prin plagiat.
Candidații nu trebuie să fi fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție, pentru infracțiuni comise cu violență sau pentru alte infracțiuni cu intenție, să nu fi început împotriva lor urmărirea penală pentru luare de mită sau dare de mită, să nu fi fost trimiși în judecată pentru alte infracțiuni comise cu intenție și să nu se afle într-o măsură preventivă — arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracțiune cu intenție.
Criteriile de integritate au fost adoptate cu majoritate de voturi. S-au înregistrat un vot împotrivă și o abținere.
AGERPRES/ (AS — autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru)
Comenteaza la aceasta stire!