Home »

Brașov: 'PSD nu va folosi în campania electorală nici găleata, nici portofelul'

Brașov: 'PSD nu va folosi în campania electorală nici găleata, nici portofelul'

 

Principala acțiune a PSD din campania pentru europarlamentare va fi discuția directă de la om la om, a declarat sâmbătă președintele executiv al partidului, Liviu Dragnea, care a adăugat că social-democrații nu vor nici găleata și nici portofelul.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

El a fost întrebat într-o conferință de presă, la Poiana Brașov, despre o declarație a președintelui PDL Brașov, George Scripcaru, care susținea că în campania electorală pentru alegerile europarlamentare este nevoie de altfel de mesaje decât "găleata" sau "punga", așa cum s-a întâmplat până acum. 

"Sunt foarte curios cu ce mesaje, cu ce principii va veni în campania electorală domnul Scripcaru. Și de la PDL sau de la Partidul Mișcarea Populară, pentru că domnul Scripcaru nu am înțeles unde este, la Partidul Mișcarea Populară, la Partidul Democrat Liberal sau între ele. Noi nu o să folosim nici găleata, nici portofelul, o să ne folosim noi pe noi, ca și militanți, zeci de mii de militanți. Principala acțiune din această campanie, pe lângă panotaje, afișe cu moderație, principala acțiune va fi discuția directă de la om la om și vreau să încercăm să-i convingem pe mare parte dintre români să dea importanță acestor alegeri pentru că este vorba despre viață, mai bună sau mai rea, pentru fiecare român", a subliniat Liviu Dragnea. 

El a adăugat că Partidul Popular European, care are acum majoritate în Parlamentul European și în Comisia Europeană, nu a făcut nimic pentru România, iar liderii PPE au jignit românii.

AGERPRES/(A — autori: Jana Pintili, Diana Dumitru, editor: Claudia Stănescu)

2014-04-05 18:32:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!