Anul 2014 va fi un an agitat din punct de vedere politic pentru că vor fi două rânduri de alegeri, europarlamentare și prezidențiale, care vor provoca multă emoție în primul rând la nivelul partidelor politice, dar și în rândul populației, susține social-democratul Constantin Niță.

(Foto: AGERPRES ARHIVA /CRISTIAN NISTOR)
"Eu am credința că PSD va fi cel care va triumfa în aceste alegeri pentru că s-a dovedit încă o dată că noi suntem cei care reparăm ce au stricat alții", a declarat sâmbătă președintele organizației județene a PSD Brașov și ministru delegat pentru Energie.
În ceea ce privește proiectele pe care le are în vedere pentru Brașov în anul următor, Constantin Niță a făcut referire la construcția unui stadion municipal, electrificarea localităților care în prezent nu beneficiază de energie electrică, investiții în infrastructura de drumuri din județ, precum și demararea lucrărilor de construcție la tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov.
"Am în vedere construcția unui stadion municipal cu 25.000 de locuri. Probabil că în acest an vom lua toate aprobările pentru începerea acestui obiectiv extrem de important pentru Brașov. Așa cum știți mai avem localități neelectrificate în județ, una dintre ele fiind Holbav, dar sper ca anul viitor și locuitorii de aici să aibă energie electrică. Apoi va trebui să mutăm linia de înaltă tensiune de la Ghimbav pentru că trece aproape prin mijlocul orașului. De asemenea vom promova o hotărâre de Guvern pentru transformarea DJ 104 Șercaia-Hoghiz în drum național pentru a putea fi reparat, dar și construcția drumului Râșnov-Zărnești.
Acestea sunt proiectele pe care aș dori să le finalizez anul viitor. Nu mai pun la socoteală începerea construcției tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov. Toate acestea sper că sunt vești bune pentru brașoveni, dar cred că și pentru încurajarea investitorilor care ar dori să-și deschidă o afacere în zonă. În câțiva ani Brașovul va deveni un nod al autostrăzilor care urmează să se construiască, fie că vorbim de Comarnic-Brașov, de Brașov-Sibiu sau de Brașov-Bacău", a afirmat președintele PSD Brașov.
Ministrul Niță a ținut să adauge că deși anul viitor este un an electoral, "trebuie să ne ocupăm de economie și de îmbunătățirea ritmului de creștere economică". Creșterea economică în 2014 va fi între 1,8% și 2%, iar inflația de 3%, a mai arătat Constantin Niță. AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Karina Olteanu)
Comenteaza la aceasta stire!