Inspectorii sanitari veterinari din Brașov au retras de la comercializare o cantitate de 9.236 de kilograme de produse din carne etichetate incomplet și au dispus incinerarea acesteia, potrivit unu comunicat al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA
'Deficiența constatată de inspectorii DSVSA Brașov a fost cea de etichetare, în sensul în care produsele respective aveau menționate pe etichetă o denumire generică, fără specificarea sortimentului. Pentru această neconformitate, unitatea a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei și a fost dispusă măsura de retragere de la comercializare a unei cantități de 9.236 de kilograme din produsele etichetate incomplet și dirijarea acesteia către incinerare', precizează comunicatul citat.
Inspectorii DSVSA Brașov au demarat o anchetă, în urma sesizării primite din partea CJPC Brașov privind o suspiciune de comercializare a unor produse din carne, cu termen de valabilitate depășit.
Verificările efectuate la unitatea care a realizat reambalarea produselor din carne au vizat controlul documentelor de recepție ale produselor (documente de transport, de conformitate, etc.), procedura tehnică de recepție, procedura de ambalare și reambalare, cea de distribuție a produsului finit și trasabilitatea acestuia.
De asemenea, au fost verificate buletinele de analiză obligatorii pentru validarea noului termen valabilitate aplicat, la care nu s-au găsit neconformități, precizează ANSVSA.
Controalele au fost extinse și la lista de distribuție a produsului respectiv în anul 2013 și de la începutul anului 2014 până în prezent, precum și la stocurile de produs finit existente în depozitul unității respective.
'În urma verificărilor, inspectorii ANSVSA au constatat că unitatea respectivă este autorizată sanitar veterinar pentru procesare, depozitare și reambalare iar, la data controlului respecta normele și cerințele sanitare veterinare. După verificarea unității, s-a constatat că reambalarea produselor din carne s-a realizat cu respectarea legislației în vigoare. După recepția calitativă și cantitativă a produselor, aceste sunt înregistrate în sistemul electronic de gestiune a datelor, cu numărul de lot al furnizorului. Produsele primesc de la furnizor un termen de valabilitate pentru produsul vrac, care este menționat pe declarația de conformitate. De la data recepției, în unitate se realizează ambalarea în vid a acestor produse doar în termenul de valabilitate emis de furnizor pentru produsul ambalat vrac (15 zile). Capetele și feliile de salam crud-uscat, ambalate în vid au termenul de valabilitate de 42 de zile de la data ambalării, termen de valabilitate validat prin buletine de analize efectuate de către laboratoare acreditate RENAR', se precizează în comunicatul ANSVSA.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 853/ 2004 de stabilire a normelor specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, operatorii din sectorul alimentar nu introduc pe piață niciun produs de origine animală dacă acesta nu are aplicat pe el o marcă de sănătate/ identificare, ambalat și etichetat corespunzător în conformitate cu prevederile legislației europene în vigoare. Astfel se atestă că produsele sunt obținute în unități autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și sunt supuse controlului sanitar veterinar.
În cazul reambalării, aplicarea unei noi mărci de identificare pe un produs se face numai dacă se îndepărtează ambalajul sau învelișul intim sau dacă este supus unei prelucrări ulterioare într-o altă unitate de industrie alimentară, caz în care noua marcă trebuie să indice numărul de înregistrare sau autorizare al unității unde au avut loc aceste operațiuni.
Ambalarea și împachetarea produselor alimentare destinate consumului uman trebuie în principal să protejeze alimentele împotriva contaminării microbiene și a altor contaminări care ar putea afecta negativ siguranța și calitatea produsului, dar și împotriva deshidratării, să protejeze caracteristicile senzoriale și calitative ale acestora.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1935/ 2004, trebuie ca materialele pentru ambalarea produselor alimentare destinate consumului uman trebuie să fie autorizate pentru utilizarea în industria alimentară.
Etichetarea produselor alimentare destinate consumului uman se face în conformitate cu prevederile Directivei 2000/ 13/ CE, transpusă în legislația națională prin HG nr.106 /2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările și completările ulterioare.
AGERPRES/ (AS — editor: Andreea Marinescu)
Comenteaza la aceasta stire!